Speranţele românilor se leagă mult de 2007. Anul integrării. Poate primim salarii mai mari, poate vin ăştia, vesticii, sau americanii îşi trimit emisari să constate mizeria şi sărăcia în care ne ducem subzistenţa…Ne dorim să fie mai bine, mult mai bine, sau măcar tinerii noştri să privească mai optimist spre viitor…

Stau în fotoliu şi privesc ştirile. Papa a scos câteva cuvinte despre faptul că Mahomed nu a adus nimic nou în lume în afară de violenţă. Focul se răspândeşte ca pe o carpetă cu benzină, întreaga lume musulmană aşteaptă scuze. Reacţii în Franţa, în Pakistan, în toate ţările arabe. Specialişti în materie de retorică declară că e regretabil faptul că actualul pontif nu merge pe linia concilierii între religii ca şi predecesorul său. Masele încep deja să protesteze. La nebunia din Irak, la criza morală a lumii, la ura dintre naţiuni şi incapabilitatea debordantă a faimoşilor oameni politici, se adaugă şi ambiguitatea sau planurile bine ticluite, încă nu ştim sigur, ale diplomaţiei Vaticanului.

Ce se urmăreşte de fapt? Poate se testează cât de mult contează pentru lumea întreagă o predică pe care o ţine Benedict al XVI –lea într-un scaun… De parcă ar fi prea mult ca să se ridice vorbind despre Dumnezeu… Poate că este un drum nou în politica diplomatică a Vaticanului, acela de a reedita unele atitudini din trecut prin care să dovedească faptul că există o singură autoritate moral-spirituală în lume! Degeaba vor riposta preoţi musulmani, degeaba vor ameninţa politicieni cu noi cruciade, pentru că o putere nevăzută, va îmblânzi orice urmă de resentiment, iar capetele tuturor se vor pleca, încet, dar sigur, în faţa autorităţii pontificale…De unde ştiu? Am şi eu secretele mele. Dar dacă ţineţi neapărat eu vă spun…Din Biblie! Cum ştiu din Biblie? Asta e o altă întrebare, la care acum nu vă pot răspunde…Dar poate într-o zi! Lucruri pe care astăzi aproape că nu ni le imaginăm din punct de vedere al mersului politic al lumii, se vor întâmpla înaintea ochilor noştri, iar atunci să vă aduceţi aminte de aceste cuvinte…

Dincolo de poarta politicii, unsă cu toate alifiile, răzbate în istorie, mai mult decât oricând, o mireasmă de instabilitate la toate nivelurile. Nesiguranţă între popoare, frică în familie, joc murdar în culisele marilor decizii planetare, incompetenţă în domeniile cele mai importante ale vieţii, speranţa că după 2007 vom putea avea măcar atunci ce să punem pe masă şi să nu fim nevoiţi să spunem copiilor noştri despre fructele aduse: ,,Nu mai sunt dragul tatei!”…Speranţe deşarte. Până când? Ne vom trezi să căutăm răspunsuri unde trebuie? Vom ruga pe cineva să ne zgâlţâie tare ca să ne vină dor de cer? Mătura materialismului ne aruncă într-un zbucium infernal din care aproape că nu mai putem ieşi. Singura mângâiere care rămâne în această lume este siguranţa, speranţa, dragostea, puterea şi viaţa lui Isus. El trăieşte, spre deosebire de Mahomed, şi când ne îmbolnăvim sau când murim, simţim să fim mai aproape de El. Mult mai aproape decât am fost vreodată. De ce nu ne-am dori să-l simţim chiar acum, când totul se dezintegrează?

Cornel Dărvăşan