Mesia S-a născut

img01.jpg

Corul Kronos al Bisericii AZS Oradea, Maranatha, a susţinut concertul de colinde “Mesia S-a născut” duminica, 23 decembrie în Sala Filarmonicii de Stat din Oradea. Alături de cei din Oradea ni s-au alăturat cu căldură tineri din Bălaia, Beiuş, Oradea Eden precum şi formaţia instrumentală PRO Nobile. Dirijorul acestui ansamblu de peste 70 de oameni, pastorul Cornel Dărvăşan şi-a primit cu drag sala plină de personalităţi locale, prieteni, telespectatori şi enoriaşi.

Spre Slava Copilului împreună cu noi au fost fetele din cvartetul ACORD, iar programul a fost îmbogaţit cu solourile Alinei Negoşanu, ale lui Cosmin Stoica la vioara, de cvartetul de suflători din PRO Nobile, de momente surpriză cum a fost cel al corului gaborilor cu pălarie din Oradea care au interpretat 3 piese precum şi un colind interpretat de Emma Dărvăşan, după mesajul spiritual al pastorului Flavius Pană care a fost alături de noi.

Până anul viitor să păstrăm ieslea în inimile noastre pentru copilul Isus, Mântuitorul tuturor şi să nu uităm că România nu e doar pământul pe care îl calci ci şi cerul de de-asupra!

Autor:  Mirela Moraru

Foto: B.V.F